Abordarea pedagogică diferențiată le apare multora ca soluție pentru a face față diversității elevilor din școli. Conștient de această diversitate existentă în clasă, de modurile personale în care se produce învățarea, profesorul va trebui să conceapă modalități eficiente de a proceda, iar calea de urmat este promovarea a ceea ce literatura pedagogică desemnează de ceva timp ca fiind învățarea flexibilă.

Conceptul de “învățare flexibilă” este unul generic, acoperind toate acele situații în care elevii au ceva de spus despre cum, unde și când are loc învățarea, fie în contextul cursurilor urmate în mod traditional, în sala de clasă, fie în context netradiționale, precum învățarea deschisă, învățarea la distanță, învățarea mobile cu ajutorul TIC. Astfel, învățarea flexibilă este centrată pe elev, încurajând o mare autonomie din partea acestuia. Etosul său este de a împuternici elevii cu responsabilitatea învățării și de a le oferi un control mai mare asupra acesteia, astfel încât să devină mai auto-direcționați, de a crește gama opțiunilor disponible atât pentru elevi, cât și pentru profesori, rezultând o estompare a granițelor interne și externe tradiționale.

În paginile acestei cărți sunt prezentate mai întâi complexele semnificații conceptuale ale învățării flexibile și temeiurile ei, problematica diferențierii intruirii, strategiile didactice prin care poate fi promovată și resursele educaționale disponibile, pentru ca apoi să fie abordate ceea ce am considerat a fi ipostazele practice ale manifestării ei. Astfel, cei interesați de această problematică, profesori, studenți, specialiști în educație, vor găsi repere teoretice care se pot constitui în puncte de plecare pentru propriile interogații, investigații, reflecții și initiative care să depășească practici consecrate printr-o îndelungată tradiție, dar uneori ineficiente.