Cel de-al doilea volum al Armoniei tonal-funcţionale tratează modulaţia diatonică, precum si aspectele complexe ale armoniei cromatice si enarmonice. Sub raport stilistic, armonia barocului si cea a clasicismului vienez este prezentă mai ales în capitolele consacrate modulaţiei diatonice. începând cu armonia cromatică, balanţa înclină din ce în ce mai mult înspre romantism, caracterizat printr-o serie de fenomene novatoare în domeniul cromaticii, al enarmoniei, relaţiilor de terţă s.a., care vor duce în creaţia târzie a lui Wagner la modulaţia continuă sau, în creaţia timpurie a lui Schönberg, la renunţarea parţială (mai târziu chiar definitivă) la conceptele armoniei tonal-funcţionale. Se încheie, astfel, o perioadă istorică de aproape trei secole, timp în care s-au creat majoritatea capodoperelor muzicii universale.