Primul volum intenţionează să ofere baza teoretică și practică pentru o scriitură armonică ce are în vedere particularităţile stilistice ale Barocului și Clasicismului (parţial și ale Romantismului). Pe cât posibil, armonizările de tip coral sau instrumental vor să se constituie în mici exerciţii de stil, ce au în vedere nu doar conducerea corectă a patru voci, ci includ în egală măsură și aspecte morfologice, ritmice sau chiar incipient polifonice. Alături de aprofundarea și de aplicarea practică a unor stileme consacrate se stimulează, totodată, acea creativitate de care dispune orice muzician talentat.

Cel de-al doilea volum al Armoniei tonal-funcţionale tratează modulaţia diatonică, precum si aspectele complexe ale armoniei cromatice si enarmonice. Sub raport stilistic, armonia barocului si cea a clasicismului vienez este prezentă mai ales în capitolele consacrate modulaţiei diatonice. începând cu armonia cromatică, balanţa înclină din ce în ce mai mult înspre romantism, caracterizat printr-o serie de fenomene novatoare în domeniul cromaticii, al enarmoniei, relaţiilor de terţă s.a., care vor duce în creaţia târzie a lui Wagner la modulaţia continuă sau, în creaţia timpurie a lui Schönberg, la renunţarea parţială (mai târziu chiar definitivă) la conceptele armoniei tonal-funcţionale. Se încheie, astfel, o perioadă istorică de aproape trei secole, timp în care s-au creat majoritatea capodoperelor muzicii universale.