Controversa izbucnită la sfârșitul anului 1931 și începutul anului 1932 între istoricul Constantin C. Giurescu – alături de care s-au aflat istoricii Petre P. Panaitescu, Gheorghe I. Brătianu, Ioan C. Filitti, Dumitru Bodin, precum și personalități ale altor domenii (Filologie, Istoria Artei, Arheologie) – și marele istoric Nicolae Iorga, sprijinit de unii partizani marginali ai săi, controversă cunoscută și ca “Școala nouă istorică” versus “Școala veche de istorie” (de aici – Controversa), a provenit dintr-un fenomen complex al vieții publice românești: polemic, psihologic, ideologic, cultural și politic.

În acest context multiplu, controversa istoriografică a fost văzută în contemporaneitate cu mai multe fațete de scena publicistică și de cei care au menționat-o în mărturiile lor, de la conflictul personal, la o ciocnire profesională pe terenul instabil al Domeniului și la o competiție pe plan politic, în contextul noului regim instalat după lovitura de stat din iunie 1930.

Ipoteza de lucru pe care o analizăm aici este dacă, dincolo de conflictul personal Giurescu – Iorga, de rivalitatea dintre partidele lui Gh.I. Brătianu și Nicolae Iorga și dincolo de impresia generală, încă vagă, a unui conflict între generații, Controversa a avut un fond statal, de reflectare contradictorie a situației generale a statului național unitar „România Mare”, și o influență în degradarea imaginii savantului până la afirmația asasinilor lui că „au omorât politicianul, nu istoricul”. – Alex Mihai Stoenescu