Principalul merit al acestei poezii, de alt­minteri în ton cu tendinţa generală spre poemul autobiografist, voit prozaizant şi demistificator, este extraordinara ei naturaleţe. Poemul curge firesc, fiecare cuvânt pare pus exact acolo unde trebuie, lipsesc „aluviunile“, scamatoriile stilistice, nimic nu este gratuit sau artificios, iar impresia de autenticitate este deplină. Calităţi ce îi acordă lui Gelu Diaconu un loc important în tabăra, atât de numeroasă, a autenticiştilor.

Octavian SOVIANY

Gelu Diaconu reuşeşte prin aceste 77 de cântece pentru Mr. Peanut – titlul face trimitere în mod evident la 77 Dream Songs de John Berryman – să creeze un spaţiu poetic insolit în care rememorarea face corp comun cu meditaţia existenţială. Autorul găseşte o modalitate atipică de raportare la marile probleme ale omenirii prin această adresare continuă către Mr. Peanut, câinele său, cel care-l însoţeşte pe autor în călătoria de fiecare zi prin purgatoriul personal. Micile sau marile întâmplări ale vieţii sunt trecute printr-un filtru ce estompează emoţia astfel încât se elimină riscul surplusului retoric. Totul curge fără ruperi de ritm, poezia câştigând în intensitate prin acumulare. 77 de cântece pentru Mr. Peanut este un poem despre nostalgie şi acceptare, despre neputinţă, dezamăgire şi detaşare, despre un anumit fel de realitate care atunci când e aproximată prin cuvinte încetează să mai existe. Există în carte şi o anumită naivitate mimată de a privi lucrurile, dar prin această tehnică se ajunge la o intensificare a unei trăiri în esenţă tragice. Clipele consumă din carnea realului şi în urmă nu mai rămâne decât sentimentul unei pierderi iremediabile
.
Şerban AXINTE