„Pedepsit” de memorie, cum – spăşit – recunoştea, Ştefan Mitroi poartă în suflet „cerul de-acasă”. Iar cărţile sale, indiferent de gen (poezie, proză, dramaturgie), deapănă „povestea sufletului”, dezvăluind un incurabil visător. Un povestaş, aşadar, ludic, enigmatic, poematic, fantasmatic, închegând o sagă teleormăneană despre o lume apusă, vie totuşi, reînviată, împinsă spre orizontul fabulosului sub cupola realismului magic.
Adrian Dinu RACHIERU
Linia pe care o explorează Ştefan Mitroi este una deopotrivă parabolică, dar şi parodică. Ştefan Mitroi parodiază eternitatea.
În lumea poeziei şi prozei sale eminescianul vers un vis etern al morţii e viaţa lumii întregi se transformă, câteodată, într-un hohot de râs molipsitor.
Nichita DANILOV
Ştefan Mitroi nu cântă şi nici nu caută lumea aşa cum a fost, ci o recreează în ficţiune, pentru a o face să semene cu aceea din visul lui de poet, mitizând-o. Poezia lui e mitologia lui.
Ana DOBRE
