Binecuvântate ne fie dorurile este, înainte de toate, o colecție de doruri, trăite și suferite, pe care autoarea le așază sub lentila pătrunzătoare și capricioasă a societății și a cutumelor ei, bune sau rele deopotrivă.

Este o radiografie pe suflet deschis care ne amintește că dorul, în esența sa, nu este o lipsă, ci o reîntregire a sinelui cu reminiscențe ale celor îndepărtați, apropiați, imperfecți, minunați, ridicoli uneori, loviți de soartă sau buni ca pâinea caldă. Binecuvântate ne fie dorurile de oameni, pentru că ele ne amintesc cine am fost, cine suntem și cine putem deveni.

„Carmen Voinea-Răducanu știe că nu este singură în demersul ei, că există în oceanul omenirii insule iubitoare de frumos. Poate neterminate, poate fără putere, poate triste, poate știrbite pe alocuri, poate mai modeste decât se cuvine, dar care știu într-adevăr ce este viața și o pot prețui la adevărata ei valoare. Aceste insule se numesc încă Oameni…” – Loreta Popa, autoarea cărții Scrisori pentru Ema