Valentin Iordan alege simplitatea lumii, datul ei esentializator. Drumul e lung, toate il ating, dar locul de ajungere ramane acelasi: orizontul e ales definitiv, de la iesirea pe poarta vietii. Dar multe versuri trec spre metalimbajul in care se refugiaza, adica lumea condeiului, cum zice, accolo unde vrea sa-si alcatuiasca un testament estetic, adica tot ceea ce vine ca o sinteza a drumului-timp.