Despre lucrare. Prezenta lucrare iși propune sa ofere repere concrete privind incidența mecanismelor de unificare a practicii judiciare, sa clarifice momentul la care se poate recurge la recursul in interesul legii sau la sesizarea Inaltei Curți de Casație și Justiție in vederea pronunțarii unei hotarari prealabile, condițiile de admisibilitate ce trebuie intrunite pentru a obține dezlegarea pe fond a problemei sau a chestiunii de drept sesizate, titularii sesizarii instanței supreme, aspecte ce fac obiectul preocuparii practicienilor și instanțelor de judecata și impun o detaliere in cadrul prezentului studiu.

Analiza comparativa a instrumentelor procesuale de unificare deschide posibilitatea configurarii precise a modalitații de sesizare a instanței supreme, in vederea pronunțarii unei hotarari obligatorii cu privire la o problema sau chestiune de drept dificila și susceptibila de interpretari diferite.

In cadrul lucrarii, se urmarește reliefarea jurisprudenței Inaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la aplicabilitatea mecanismelor procesuale analizate, evoluția orientarii instanței supreme de la momentul intrarii in vigoare a noului Cod, cu evidențierea cooperarii stranse intre Inalta Curte și celelalte instanțe judecatorești in atingerea obiectivului de uniformizare a interpretarii normelor legale.

Unitatea de jurisprudența ce se dorește a fi atinsa prin mecanismele procesuale evocate nu poate fi disociata de rolul canalizator jucat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin hotararile judecatorești pronunțate in cauzele impotriva Romaniei, in vegherea respectarii de catre statul roman, prin instanțele judecatorești, a drepturilor recunoscute cetațenilor de Convenția pentru apararea drepturilor omului și libertaților fundamentale. Raportarea la aceasta jurisprudența a instanței europene va conduce la concluzia ca prin noua legislație procesual civila posibilitatea existenței, pe viitor, a unor hotarari de condamnare a Romaniei din perspectiva inconsecvenței jurisprudențiale a fost considerabil diminuata, daca nu chiar eliminata.

Asemanarile reliefate in doctrina intre sesizarea Inaltei Curți de Casație și Justiție in vederea pronunțarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și trimiterea preliminara catre Curtea de Justiție a Uniunii Europene fac obiectul, in cadrul acestei lucrari, al unei comparații intre cele doua instituții procesuale din punct de vedere național și european, precum și a mijloacelor puse la dispoziție de legiuitorul național de facilitare a schimbului de informații intre instanțele naționale și instanța europeana.

Nu in ultimul rand, calea extraordinara de atac a recursului este aprofundata, atat din perspectiva evoluției reglementarii, cat și prin raportare la factorii externi și interni sistemului judiciar ce au creat premisele unei intoarceri a reglementarii materiei recursului, ca structura, catre vechea reglementare.

Cuprinsul lucrarii. Lucrarea cuprinde trei parți, care, la randul lor, sunt organizate in titluri, capitole, secțiuni și subsecțiuni, pentru o sistematizare cat mai eficienta a instituțiilor procesuale analizate și a informațiilor dezvoltate.

In Partea I, dedicata mecanismelor de unificare a practicii judiciare in procesul civil roman, regasim trei titluri alocate recursului in interesul legii, sesizarii Inaltei Curți de Casație și Justiție in vederea pronunțarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și asemanarilor și deosebirilor constatate intre aceste doua mijloace procesuale, prin raportare la normele legale ce le reglementeaza, la doctrina și la jurisprudența dezvoltate in analiza lor.

In Partea a II-a, ce reprezinta și nucleul lucrarii, analiza se concentreaza in cadrul a șase titluri pe calea extraordinara de atac a recursului, instrument uzual de creare a unei practici judiciare unitare.

Partea a III-a a lucrarii este rezervata rezultatelor cercetarii doctorale, propunerilor de lege ferenda și elementelor de drept comparat.