Din punct de vedere al formulei Iiterare, prozatoarea Ana Cristina Margu foloseste tehnica contrapunctului, o "revolutie" in cultura scrisa, aparuta in romanul cu acela.si nume, intre razboaie, al englezului Adouse Huxley, care a exercitat o nebanuita influenta (si) in cinematografie, iar azi, in Massmedia audio-vizuala universala. Capitole, unele mai scurte, altele mai extinse, se succed, cu rapiditate, la lectura, in jur de 139. Romanciera cu dialoguri sclipitoare, dramaturgice, in volumul sau, n-ar trebui sa ne mire, intrucat teatrul este o pasiune familiara si familiala, sotul autoarei fiind un apreciat om de teatru, lulian Margu, autorul piesei Dumnezeu se imbraca la second hand, montata, cu succes, de regretatul lon Caramitru, la Teatrul National din Bucuresti! Cosmarele, avatarurile, uneori in lumina, alteori in "amurgun" violete, bacoviene, "aventunle" lui Vlad Brukersunt realizate, literar, in maniera artet fantastice. In mod "alternativ", precum in filosofia stiintifica a lui Tesla, Corbul poesc, croncanind "nevermore", potenteaza (si) eternitatea creatiei omenesti, implinirea in nepieritoare expresie, a unei viziuni, de noua civilizatie "planetara". Receptam astfel si un experiment stilistic. Ana Cristina Margu a indraznit - a "riscat", cum, in chip obsedant, ii sfatuia pictorul Van Gogh pe contemporanii sai, concepand un roman realist-fantastic, cu totul exceptional, despre "actul" si "filosofia" sinuciderii. Viziunea ei poate fi receptata, incununata cu real succes, atat in marea massa a publicului, cat si in aceea a criticilor de astazt.Vom trai, vom nadajdui, vom vedea. - Constantin Zarnescu

„Bărbatul se apropie mai mult de soția lui, cu mâinile întinse tremurând de nerăbdare, în timp ce se pregătea să o îmbrățișeze. Dar tocmai când el era pe cale să facă asta, ea s-a întors brusc și a început să se îndepărteze. Când a părăsit podul, femeia a aruncat o ultimă privire peste umăr și i-a zâmbit bărbatului, ochii ei radiind o pace interioară pe care Vlad a simțit-o parcă aievea. În acel moment, Vlad a știut că nu va mai fi niciodată singur, dragostea lui veșnică pentru soția lui ținându-i companie nu doar pe vreun pod, ci și dincolo, pretutindeni. Iar asta chiar dacă totul fusese doar un vis. Unul dintre nenumăratele lui vise, atunci când nu se transformau în coșmaruri.”