„George V. Precup este un poet al esențelor tari. Cultivă o poezie care se rostește pe sine, de la sine. Firescul acestor incantații, în care nimic nu pare inventat, forțat, chiar când surprinde prin asocierile picturale este o calitate esențială: Noaptea dospește în frânghii aura zilei searbădă,/ De vers pierdut asemeni ținutului Lyonesse. Tandrețe cu spini, cum se prezintă într-un precis Autoportret, sângerează fără cruțare realitatea, doar pentru a o alina cu mierea poeziei. De băut nu pot să fiu/de mâncat nici atât.// de îndurat// îndurați’mă! sacralizează concis și puternic poetul toate contradicțiile existenței sale. Unde pieirea începe, nașterea prinde miez ne atenționează poetul. În acest volum, punând la păstrare toată lumina care ne-a mai rămas, poetul dă de miezul tare, de platină, al poeziei.”

Christian Crăciun

„Din când în când simt îngerii

și mă cutremur de fericire și spaimă

gândind...

Cum sunt?

Unde încep și unde sfârșesc

de mă străbate fericirea și spaima.”