Întreaga Românie e încă o țară nedescoperită, iar bucătăria românească a rămas, din cauza nepăsării și a ignoranței, extrem de regionalizată, insulară, aproape inaccesibilă. Foarte puțini mai știu să gătească românește, iar și mai puțini o fac. (...) M-au tentat să-mi povestesc păsul și cârciumarii (...) Și mi-am mai zis că și celorlalți – „arheologilor“, bucuroși de experiențe senzoriale stranii, dar și tuturor celor ce sunt (și mănâncă) pe Dunăre și prin Carpați – le-ar plăcea să afle ce a mai rămas viu din istoria țărănească, târgoveață și boierească a vieții românești de zi cu zi, a gătitului și a băutului.

Radu Anton Roman

Cartea are un format generos și cuprinde numeroase și ilustrații, fiind un cadou ideal orice pasionat de vinuri.

Vin fiert

Vinul fiert, ca să fie mai aprig, ar trebui să fie o Tămâioasă din cele vechi, mieroasă, de Drăgăşani ori de Pietroasa, urcată spre tăria cea din urmă, dincolo de care nu mai e nimic decât altă viaţă.

Unii-i zic învechirii îndelungate ce transformă vinul dulce şi tare într-un fel de lichior, maderizare. Alţii zis-au că nu-i vin, ci ulei gros din alcool, ori marmeladă (un cubuleţ turteşte un regiment, mai umblă o legendă comică).

Dar nu contează ce zic unii şi beau alţii! Ce contează e să fierbeţi un vin cât mai tare şi mai dulce, că mierea, cât ar fi de dulce şi de suavă, n-ajunge până la miez, nu îndulceşte şi fibra profundă a vinului (deşi fără miere nu se poate!).

Şi nu avem decât patru (sunt ele mai multe, dar pe acestea le prefer eu) vinuri corespunzătoare în magazia naţională: Tămâioasă (Pietroasă, cum i se zice la locul ei de vârf), Grasa de Cotnari, Busuioaca de Bohotin şi Muscatul Ottonel, amânpatru vinuri parfumate cât o grădină de crini păzită de îngeri, spălaţi şi ei, la rândul lor, cu esenţe de migdale şi flori de măr.

Primul e galben aur, sau galben pai, moale, feciorelnic şi fierbinte. Al doilea e galben-verzui, ca o ambră de Baltica. Al treilea e colorat misterios în rubiniul trandafirilor de Baccara şi explodează cu un iz feciorelnic de fragi şi busuioc. Tămâioasa e muntenesc, slujind bine la două case, una în Pietroasele (unde-i dulce, perversă şi cărnoasă ca un cofet oriental), iar alta la Drăgăşani (aici e mai suavă şi mai senină). Grasa şi Busuioaca sunt vinuri nordice şi la apus de Prut, ascunse de istorie între Huşi şi Cotnari, dar fraţi buni cu Furmintul de Tokay şi marele Sauterne.

Radu Anton Roman