Am încercat sa realizez o cât mai concentrata expunere a unei ramuri de drept, studiu care sa se ridice la exigențele unui tratat în acest domeniu și care sa se adreseze nu numai studenților, doctoranzilor, dar și practicienilor. Structura este cea consacrata de reputații profesori din domeniul dreptului muncii care au realizat asemenea opere, fiind analizate principalele instituții din domeniul relațiilor de munca ce constituie adevarate constante ale acestei ramuri a dreptului.
Consistența și importanța acestei ramuri a dreptului privat rezulta cu prisosința din autonomia acesteia, care se manifesta plenar.
În domeniul dreptului în general și al dreptului muncii în special, încerc prin lucrarea de fața sa ma înscriu între continuatorii școlii moderne românești a dreptului muncii inițiate de regretata profesoara Sanda Ghimpu, careia i-am fost student.