„Raul Popescu a găsit o formulă personală, ludică și serioasă deopotrivă, cu care a construit o lume cvasisuprarealistă, cu elemente gotice, fantaste, în care bântuie multă melancolie, o filosofie de viață ascunsă și mult umor subtil, metaforic. tristețile lui van helsing e un volum aparte, care pare să-și găsească antecesorii în onirismul autohton, deși cred că s-a hrănit și din multe lecturi romantic-germanice și vampiric-filmice. Dar totul e atât de bine prelucrat și sublimat încât devine o lume verbală de sine stătătoare și plină de enigme și atracții. Aceasta e o poezie care nu seamănă deloc cu ce se produce acum, ca realism mizerabilist generalizat, pe piața românească de poezie. E din altă lume și altă finețe, ca o gură de cloroform parfumat cu un fel de eternitate.”

Magda Cârneci

*„Pe Raul Popescu îl cunoaștem ca dramaturg și romancier. De data aceasta însă ne întâlnim cu Raul Popescu, poetul. Nu e nicio nepotrivire aici pentru că de mult bănuiam că Raul e la bază poet. Lucrul acesta se simte și în proza și în dramaturgia lui, infuzate de stranietate și ritmuri hipnotice. Raul spune povești poetice, încărcate de emoție și pline de ascunzișuri. O poveste avem și aici, a
unui van helsing damnat și tenebros, aflat în dialog epistolar cu poetul-alchimist klenke. Două voci limpezi și răscolitoare care trasează destine biografice sinuoase și descriu dintr-o perspectivă existențialist-onirică o realitate ce înfrigurează. Rămâne senzația unei experiențe aproape mistice, cu duioșie și cruzime, în care revelația și ocultarea coexistă, la marginea unui univers rece și
neprietenos. Rămân muzica și iluminarea.”

Cosmin Perța

„După ce, într-un serios studiu academic, a vizitat, pe urmele lui Ioan Petru Culianu, modernitatea timpurie ca vast catalog de experiențe oculte, Raul Popescu încearcă acum să capteze cu mijloacele poeziei aura ocultă amodernității aflate la asfințit.”

Caius Dobrescu