Analiza geopolitica si securitara a Orientului Mijlociu. Studiu stiintific
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Subiectul analizei de față îl constituie Orientul Mijlociu, o zonă geopolitică extrem de complexă, situată în vecinătatea imediată a regiunii pontice, cu care împărtășește statutul geopolitic de zonă de compresie între cele două mari lumi geopolitice: lumea maritimă și cea continentală. Vecinătatea apropiată dintre cele două zone geopolitice perfect asimilabile unor complexe de securitate face ca dinamicile dintr-o zonă să reverbereze în cealaltă, pe formatul propagării concentrice a crizelor. Fapt demonstrat de criza migrației ilegale transfrontaliere originare din zona Africii și Orientului Mijlociu, care a afectat Europa și implicit spațiul pontic începând cu anul 2015 și, invers, de războiul ruso-ucrainean și de criza cerealelor care impactează, la momentul scrierii studiului, stabilitatea în regiunile sărace din Orientul Mijlociu și Africa.