„Afroviti răsărise acolo precum un crin alb. Se uita prin fabrică să-l găsească pe șeful mare, întrucât era căutat la telefon. Oamenii de la montaj uitară pentru o clipă de oboseală, împreună cu frica de șeful mare, și scoaseră aburi uitându-se la secretară. O mângâiau cu ochii pe noua secretară, iar ea nu se grăbea să plece, deoarece îi plăceau mângâierile. Pentru bărbații transpirați, ea era un strop de apă pe buza uscată. Sau o adiere proaspătă pe pielea bronzată. Am mângâiat-o și eu, de parcă aș fi mângâiat-o pe Kristiana și am simțit că-mi dispare odată pentru totdeauna căpușa fricii. Acum, bărbații își smulseseră de pe chipuri umbra fricii. Fapt ce m-a determinat să cred că dacă eu eram îndrăgostit de Kristiana, ei erau îndrăgostiți de Afroviti. Demonstrând în același timp că dragostea este abur care te îmbată. Te îmbată și îți alungă teama.