„ORIZONT

Mă strânge noaptea lumea, odaia-i carapace

Și cerul e prea scund și norii mă apasă

Sub osul frunții mele sunt visele posace/ vise cardiace

Pe trepte nedormite în hruba mea osoasă

Pereții îmi ard craniul și ca-ntr-o pușcărie

Privesc printr-un vizor, văd moartea și asediu

Zăbrele feromone mă țin în anarhie

Când nervul optic leneș, renaște din ev mediu

Mi-ar trebui un geam și-o barcă lângă plajă

Să văd cum luminează un far fără remediu

Iluzie stupidă ce-mi stă în vis de strajă

Mut iarăși orizontul cu pensula-n compendiu”