Modernismul poetic românesc cuprinde o întreagă istorie literară, de la Alexandru Macedonski la Șerban Foarță. De fapt, cu simbolismul, primul curent postmodernist, începe istoria poeziei. Începe succesivitatea paradigmelor, a modelelor, care au fascinat, au provocat și au șocat gustul public, mai ales pe parcursul secolului XX. Dicționarele de estetică și teorie literară, precizează antologatorul volumului, dr. Alexandru Burlacu, definesc modernismul ca un ansamblu de mișcări artistice care s-a conturat în ultimele două decenii ale secolului XIX, când artiștii s-au revoltat împotriva tradițiilor academice și istorice impuse și considerate standard ale secolelor anterioare. Moderniștii au crezut că prin refuzarea tradiției ar fi putut descoperi noi și radicale feluri de a crea un „altfel de artă”.

Curentele moderniste au fost prezente în mod diferit pe teren românesc. S-a impus simbolismul (Macedonski, Bacovia, Minulescu, Petică, Anghel ș.a.); expresionismul (Blaga), ermetismul (Barbu), modernismul sintetic, polivalent (Arghezi), suprarealismul (Gellu Naum, Gherasim Luca, Voronca), onirismul (Dimov, Brumaru), un neomodernism (sintetic și el) din postbelic: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Mircea Ivănescu ș.a., toate aceste formule convergând spre ideea de poezie pură. Basarabenii s-au integrat și subsumat acestor tendințe înnoitoare în două faze: una din interbelic (Paul Mihnea, N. Costenco, Magda Isanos, Al. Robot, G. Meniuc), alta în postbelic, de rând cu neomoderniștii români (G. Vieru, A. Busuioc, L. Damian, I Vatamanu).

Volumul propune o selecție din poemele exponențiale ale modernismului românesc, însoțite de o prefață riguros construită a lui Alexandru Burlacu, doctor habilitat în filologie, plus un minim aparat de concepte operaționale.

Cartea este adresată tineretului studios, profesorilor și tuturor iubitorilor de poezie modernă.