Drumul lui Juan de la Cruz este un drum în noapte și este un drum de o noapte. El scrie
pentru cei ce nu cunosc drumul, pentru cei ce l-au uitat sau nu l-au interiorizat. Scrie pentru cei
ce vor să ajungă repede la Dumnezeu (În două luni, cum spune el într-un loc, fără să știm de ce).
Uneori acest drum se numeste camino sin camino, un drum fără drum, un drum neștiut, un
drum căruia i s-a dat drumul în necunoscut. Fiind un drum, este ceva necesar, dar, totodată,
nefiind pre-desenat, este și libertar, se inventează mergînd pe el. Spusele, Scrisorile, Desenul
Muntelui, Precauțiile constituie un ghid pentru cineva pornit în aventură, pentru cineva ce-și
croiește, totuși, singur drumul.

Dan Arsenie

Rămîne doar să ne întrebăm ce a căutat și ce a găsit vulnerabilul român de la cumpănă de
milenii la vulneratul carmelit spaniol din secolul al XVI-lea. Scriind despre acela: nu
reformatorul religios, nu poetul mistic, ci Călăuza celor dornici să-l urmeze – Dan, care
necălăuzit i-a mers pe urme, și-a răscumpărat cu asupra de măsură risipa de sine. Destinul a făcut
ca prețul să fie chiar obolul datorat luntrașului care ne trece în lumea umbrelor. Dar tot destinul a
luat vîsla din mîinile sumbrului Charon și a pus-o în acelea ale luminosului San Juan. Mă
încumet să cred că acest psihopomp a fost cel cuvenit lui Dan Arsenie.

Victor Ivanovici