De ce este omatul alb

Cu multă vreme în urmă, omătul era transparent, ca vântul. Așa că a mers la florile de pe pajiște și le-a întrebat dacă i-ar putea da câte puțin din culoarea lor. A întrebat toporașul, floarea-soarelui, trandafirul și albăstreaua, a întrebat chiar și iarba, dar nu a fost nimeni în măsură să își împarta minunata culoare cu el. Mai putin o floare mică și timidă. Puteți ghici care?

Dialogurile scurte și pline de însemnătate, ușor de dramatizat și de pus în scenă de către părinți, grupuri de copii și educatori, le vor direcționa celor mici focusul înspre una din importantele valori formatoare de caracter: dăruirea necondiționată. Dăruirea ghiocelului îi aduce după sine recunostința, acea gratitudine care determină imensul veșmânt alb al pământului să lase micuța floare să vadă lumina încă din prima lună a primăverii și să facă din firavul ghiocel poate cel mai iubit vestitor al anotimpului în care totul reînvie la viață. O poveste care va deschide dialoguri între cei mici și cei mari, o istorisire blândă scrisă de binecunoscutul autor austriac Heinz Janisch și transpusă vizual de o mare iubitoare a florilor: Silke Leffler.

Am o mica problema a spus ursul

Povestirea detaliază parcursul unui urs aflat în căutarea unei soluții. Confruntându-se cu o problemă aparent nesemnificativă, acesta caută răspunsuri în diverse părți. De aceea, inventatorul îi oferă două aripi, croitorul îi dăruiește o eșarfă șic, vânzătorul ambulant îi agață la gât un lanț cu talisman norocos, iar femeia care stătea în fața magazinului îi aduce un borcan cu miere aerată. Dar care era cu adevărat problema ursului și ce căuta el, de fapt?

Ei bine, până să descoperim finalul fericit care întrezărește soluționarea frământării, relevantă este succesiunea celor opt întâlniri ale ursului cu personajele care doresc să-l ajute, descoperind cititorului un hiat între așteptare și realitate. Dialogurile inițiate de urs se derulează șablonard, simulând comunicarea. Prins într-un joc narativ care mimează absurdul, acesta primește soluții înainte de a-și fi exprimat oful, problema lui picând în derizoriu.

Dorinta Regelui

Imaginează-ți că în fața ochilor tăi se desfășoară silueta impunătoare a unui rege; și, în timp ce îl privești și te privește, gândul tău zăbovește asupra unei întrebări: având posibilitate nemărginită de a alege, ce și-ar mai putea dori acest om? Ei bine, scriitorul Heinz Janisch și ilustratoarea Silke Leffler au intuit deja un răspuns și ni l-au revelat în paginile cărții „Dorința regelui”.
Acestui rege, care purta o mantie strălucitoare și o coroană mititică pe cap, îi lipsea ceva care să îl facă fericit. Și, adunându-și supușii, promise o răsplată generoasă persoanei care i-l va aduce. În căutarea cadoului perfect, băieții s-au apucat să cerceteze terenul de fotbal; fetele s-au cățărat în copaci; bărbații s-au suit pe cai pornind oriîncotro; femeile au scos din cufere țesături felurite; iar bătrânii s-au retras în ateliere.

În ziua sorocită, mulțimea adunată în fața regelui se întindea până la poarta castelului: inventatori, grădinari sau croitori așteptau să-și prezinte darurile. Cu toate acestea, pe Luminăția Sa nu îl mișca nimic, clătinând din cap la fiecare născocire. În fond, putea cineva să-i ofere acestuia ceea ce cauta, îndeplinindu-i astfel dorința?
Ei bine, derularea evenimentelor ne dezvăluie faptul că vrednică de soluționarea în cheie pozitivă a acestui conflict narativ nu este inventivitatea maturității, ci inocența copilăriei – prin imaginea Mariei, fetița prietenoasă și desculță, care se suie pe o scară pentru a-i oferi o îmbrățișare regelui.Pe de o parte, gestul ei îl uimește pe Uriașul cu mantie strălucitoare. Pe de altă parte, el anulează barierele și convențiile impuse de un statut social.