Reamintindu-ne că trecut-au trei veacuri de la moartea serenisimului principe Dimitrie Cantemir, un voievod luminat, cu destin ciudat și operă întinsă și diversă, presărând la tot pasul „sentenții” și înscrisuri povățuitoare, Livia Ciupercă ne poftește la ospăț, înfruptându-ne, după îndelungă chiteală, din zicerile acestui „Lorenzo de Medicí al nostru”, cum îl văzuse G. Călinescu, „Culegătoare de polen”, cum spunea despre o poetă, Livia Ciupercă extrage, din vorovirile sfătoșelnicului Cantemir, câte un citat, îndemnându-ne să reflectăm; decupajele, comentate fără încruntare catedratică, sunt aduse „la zi”, în tablete ancorate în stricta actualitate, însoțind – fictiv, desigur – melanholiile și mâniile Inorogului. (Adrian Dinu Rachieru)