Desfășurată în noiembrie 1957, Consfătuirea de la Moscova a celor 12 partide comuniste și muncitorești din țările socialiste se dorea a fi o întâlnire menită a reconfirma unitatea monolitului comunist, serios zguduită de discursul secret rostit de către Nikita S. Hrușciov în cadrul Congresului al XX‑lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) din februarie 1956,1 precum și de evenimentele din Polonia și Ungaria (din 1956). Pe cale de consecință, uzând de un pretext, respectiv aniversarea a 40 de ani de la revoluția bolșevică, liderul de la Kremlin propunea organizarea unei consfătuiri care urma a se încheia cu adoptarea unei declarații. Documentul în cauză avea să cuprindă principalele precepte ideologice ale mișcării comuniste internaționale (inclusiv atașamentul față de deciziile adoptate în cadrul Congresului al XX‑lea al PCUS), eventualele deviații ideologice fiind astfel, în viziunea sovietică, evitate. Desigur, primul succes punctat de către Kremlin în cursa spațială, respectiv lansarea satelitului Sputnik 1 (în octombrie 1957), avea să fie folosit de către factorii decizionali sovietici drept o dovadă clară a superiorității sistemului comunist în competiția cu cel capitalist. Prin urmare, menținerea unității lagărului comunist și preîntâmpinarea apariției unor noi forțe centrifuge deveneau imperios necesare. (din „Introducere”)