Pe lângă personalități care s-au afirmat în recentul veac XX, au fost și mulți anonimi a căror existență a oscilat între Destin sau Blestem și care, ca autor, am considerat că merită să fie cunoscute și de noile generații.

Primul, Vasile Amariei, unul din cei 10 copii ai unei familii de țărani de lângă Prut, județul Botoșani, voind să aibă pământul său, merge pe Front, cade prizonier, capătă pământ, ajunge la Colectivizare și înțelege că urmașii săi trebuie să schimbe Sapa cu Călimara, cu Știința .

Alt fiu de țărani tot de la Prut, Vasile Atodiresei, trimis de familie la studii și ajuns învățător pe malul Nistrului din Basarabia revenită Acasă, în vâltoarea acelui timp, trece la bolșevici trădându-și țara. Suferă zece ani de temniță în România și alți zece în Gulagul siberian. Ajuns pensionar la Chișinău, moare într-un accident într-o gară, unde a și fost îngropat, dar după jumătate de secol mormântul său este răscolit de trupele Armatei Ruse intrate în Ucraina.

Cea de-a treia biografie reconstituită îl are în centrul ei pe un copil, tot din zona Botoșani, Constantin Dracsin, rămas de la paralizia infantilă cu ambele brațe inerte de la umăr, își depășește condiția cvasi-imposibilă, devine membru al Uniunii Scriitorilor și Artiștilor Plastici. Desenează și scrie cu tocul între dinți. Cum ar zice gura lumii, că l-ar fi ajuns un Blestem venit din Bătrâni.