Basarabia sub stăpânire rusă era un spațiu „de tranziție” între periferiile occidentale ale imperiului și Noua Rusie (Novorossia), teritoriu supus unui intens proces de colonizare. Acest statut special se evidenția la nivel simbolic, administrativ şi legislativ. La începutul secolului al XIX-lea, regiunea s-a integrat treptat în spațiul mental, politic și social al Imperiului Rus. Pe parcursul secolului s-au produs schimbări fundamentale în limbajele de descriere și percepție a Basarabiei, legate de două concepții alternative ale spațiului imperial rus. Primul model accentua importanţa „privirii directe” a demnitarilor imperiali, în timpul călătoriilor frecvente în regiune din primele decenii de după anexare. Al doilea model, dominant după 1860, se baza pe viziunea rațională, abstractă și impersonală a birocrației moderne, pe conceptele de uniformitate și transparență administrativă. După 1862, Basarabia devine o regiune contestată, un obiect al „concurenței simbolice” dintre Rusia și România modernă, fiind singurul teritoriu rus disputat între imperiu și un stat-națiune. Pe baza abordărilor teoretice recente, volumul reevaluează critic narațiunile și interpretările istorice tradiționale privind evoluția Basarabiei în componența Imperiului Rus.