„Cartea lui Adrian Voicu, Povestiri din aeroport și de pe lângă, este ca un stup în care cuvintele poartă, ca niște albine neobosite, nectarul unui umor inteligent și luminos. Viața de zi cu zi a autorului devine puls de viață și purtătoare a unor situații neașteptate, deschizând ușa unor personaje amuzante și simpatice. Nu există nimic jignitor, nicio deriziune malițioasă la acest scriitor care folosește bucuria de a trăi drept material pentru a creiona portrete pline de o umanitate clovnească și plină de duioșie. Pe scena veselă a locului său de muncă se joacă deseori comedii deochiate din viața cotidiană, din viață curentă, deseori provocate de autorul însuși, căruia i se potrivesc atât de bine rolurile de regizor și de actor comic. Îi simțim cu plăcere prezența în spatele fiecărei pagini pe care o întoarcem, reclamând de fiecare dată câteva picături în plus din acest elixir literar care face atât de mult bine în vremurile cenușii pe care le trăim în zilele noastre.” (Dan Burcea, critic literar)

„— Speak English?

— Le! răspunse negativ grasul din stânga.

— Bine, zic, hai să-ți dau pe cineva la telefon, și-l sun pe amicul Amran, pretenarul de la magazinul de cântare personale, ăla de-acum câteva pagini.

— Amran, pupa-te-aș pe turban, spune-i băiatului ăsta că am un cântar de la firma la care lucrez, vreau să-i fac calibrare, iar cineva mi-a zis că aici e institut metrologic sau ceva asemănător.

— Ia, dă la mine, măi! se auzi Amran binevoitor și am întins telefonul pătratului uman. Ăsta a încremenit cu el la ureche un minut fără să miște or să zică ceva, a spus «OK!» și mi-a dat telefonul. Îl oprește pe unul care trecea aleatoriu și prin fața noastră și-i zice ăluia ceva de genul «Hara-hara, bara-buru, spic ingliș?». Trecătorul nevinovat se uită uimit și răspunse ceva ce aducea clar a negație pe limba lor.

— Hara-bara-hara? continuă pătratul de la masă.

— Bara-huruuu, a-haaa! OK! zice trecătorul și mă trase după el pe un hol de la parter, de abia am avut timp să mulțumesc malacului binefăcător.”