Chipul lui Abraham Lincoln este astăzi recunoscut datorită carierei sale în avocatură și în politică, acesta fiind și unul dintre președinții Statelor Unite ale Americii, al șaisprezecelea la număr, în ordine cronologică. Dar dincolo de renumele-i diplomatic, evidențiat cu patos în cărțile de istorie, Abraham Lincoln a fost și scriitor. Astfel, printre însemnările sale livrești se numără poeme, frânturi autobiografice ori discursuri politice și cuvântări. Din patrimoniul său cultural, lăsat ca moștenire poporului american, dar și lumii întregi, Editura Signatura a ales să publice o scriere deosebită, de mare impact pentru generațiile care aleg să îi parcurgă rândurile, ilustrată de Giulia Rossi – „Abraham Lincoln. Scrisoare către învățătorul fiului meu”.
Așa cum putem intui încă din lectura titlului, textul poate fi încadrat cu ușurință genului epistolar. Mesajul este conceput pentru un destinatar precizat, iar modul de adresareal emițătorului este direct, natural și lămurește totodatărelația dintre adresat și adresant. Cu toate acestea, subsidiarul textual salvează frântura de corespondență de la anonimat șio transformă într-o capodoperă cu valoare universală. În acest context simbolic, protagoniștii actului de comunicare, dar și referentul, devin elementele unei triade arhetipale care transgresează timpul și spațiul: astfel, numele lui Abraham Lincoln este exponențial pentru figura oricărui părinte, învățătorul este reprezentativ pentru orice cadru didactic de azi și de mâine, în timp ce imaginea generică afiuluiilustrează copilul caretrebuie să calce pragul școlii, pentru prima dată.

Prin intermediul scrisorii adresate învățătorului fiului său, Abraham Lincoln nu problematizează responsabilitatea dascălului din perspectiva procesului de predare-învățare. Și nici nu insistă asupra coordonatelor extrinseci și cuantificabile ale actului educațional – evaluarea prin note. Răvașul este, mai degrabă, o declarație de principii, o reiterare a valorilor fundamentale care șlefuiesc elevul pregătindu-l pentru viață.

Școala este o aventură nouă care poate purta sufletul micului învățăcel de-a lungul și de-a latul întregii lumi, încercându-l cu sentimente neobișnuite. Școala este un preambul al viitoarelor experiențe de viață, iar modalitatea de a-l pregăti pe elev pentru ceea ce urmează este blândețea, dar și învățarea curajului, a iubirii și a încrederii de sine, având alături, pas cu pas, prezența învățătorului. Acesta trebuie să-i fie elevului său fir al Ariadnei în discernerea subtilităților existențiale, făcându-l să priceapă echilibrul și esența lucrurilor. Din acest punct de vedere, onorabil este a greși, nu a trișa, iar a pierde cu demnitate are aceeași pondere cu o victorie binemeritată. Vrednice de atenție sunt atât cărțile, cât și frumusețile naturii, iar încrederea în propriile idei trebuie să surclaseze tendința de a merge cu valul majorității. Aplecarea pentru a asculta oamenii din jur nu trebuie să întunece discernământul propriilor judecăți, iar încrederea de sine este direct proporțională cu încrederea în oameni și în Dumnezeu.Ei bine, este lesne de-nțeles că misiunea învățătorului nu este una ușoară, dar resortul care pune în mișcare dibăcia și perseverența pedagogică merită tot efortul: sufletul copilului, al viitorului elev.

Percutantă și actuală, scrisoarea lui Abraham Lincoln rezumă precepte și teorii educaționale și aduce în prim-plan importanța de a transforma școala, cu ajutorul cadrului didactic, într-un loc propice dezvoltării și pregătirii pentru viață a copiilor noștri.