Sunt oameni care visează la o casă cu vedere la mare; alții caută să se retragă la munte, acolo unde timpul are mai multă răbdare; sunt unii care-și închipuie că viața frumoasă e trăită la înălțime, în mijlocul clădirilor de oțel și de sticlă; și mai e, desigur, Squid, venerabilul căpitan care și-a purtat existența pe apă. Ei bine, îți poți imagina o călătorie derulată vreme de-o viață-ntreagă? Cartea „Legendarele nave ale Căpitanului Squid”, scrisă și ilustrată de Éric Puybaret, ne pune în pagină o narațiune plină de aventuri și fabulos, dirijată cu măiestrie de un personaj… de poveste!
Astfel, incipitul ni-l înfățișează pe Squid la bordul navei Prestige Calamar, ajuns la o vârstă înaintată și dornic de a împărtăși echipajului experiența sa. Din acest moment, cititorul, ghidat de vocea căpitanului și învăluit de imaginile zugrăvite, face un salt în timp, refăcând un traseu care a brăzdat și care a îmblânzit oceanul. Dar nu facem cunoștință numai cu nave de legendă, ci și cu căpitanii acestora, personaje excentrice și aievea care au sădit în ființa lui Squid setea de a cuceri necunoscutul.

Așa aflăm că pe transatlanticul Gigantul și-a început protagonistul nostru viața de marinar, sub cârma căpitanului rus, Vassili Turbina. Rând pe rând, vase ca Islandezul Zburător, Marsuinul Zin-Zin sau Regatul de Sidef, alături de comandanții lor, Exocet, Pélagie sau Van-Ritz, l-au găzduit pe Squid formându-l, învățându-l și arătându-i fațete ale lumii înconjurătoare.
De-a lungul timpului, bătrânul a călcat prora și altor vase și a întâlnit și alți căpitani, înainte de a deveni el însuși unul. Fiecare întâlnire era unică și totuși stranie prin familiaritatea unui gând unanim. Toți căpitanii îi spuneau: „Vaporul meu este minunat, dar visez la navă de o mie de ori mai frumoasă. Și știu ca există.” și continuau nuanțând un sens particularal acelei realități iluzorii.
Trezit din șirul propriilor amintiri și readus în cabina sa, Squid este întrebat, în final, dacă a găsit această navă utopică. Pentru căpitan, ideea rămase o simplă născocire. Pe de altă parte, acesta le înmânează celor prezenți un desen, îndemnându-i pe toți să-i aprecieze valoarea: pe hârtie se reflecta o imagine despre care se spunea ca ar fi tocmai schița navei celebre. Ce comoară revelase bătrânul echipajului său, chiar înainte de a-și fi sfârșit călătoria?

Cheia înțelegerii semanticii textuale, a căutărilor reiterate de cuvintele celorlalți căpitani, dar și a neputinței de a afla adevărul despre nava fabuloasă, nu trebuie căutată în literă, în ceea ce se vede, ci în sens, în ceea ce se râvnește. Din acest punct de vedere, descrierile căpitanilor reprezintă piesele unui puzzle dezvăluit cititorului ca întreg abia în ultima ilustrație a cărții. Imaginile proiectate de aceștia asupra navei închipuite alcătuiesc perspectiva unui spațiu „ca un refugiu în mijlocul furtunilor”, unde „viața e tare plăcută” și „trepidantă, plină de invenții și de isprăvi nemaipomenite”! Acel loc atât de căutat și de dorit, așa cum ni-l descoperă desenul la fel de prețios ca aurul, este… acasă! Casa mea, a ta, a fiecăruia dintre noi!

În final, nu aflăm dacă vreunul dintre cei amintiți de Squid a reușit să-și împlinească visul, dar știm că protagonistul nostru a eșuat. Cu toate acestea, el își inspiră mateloții, gabierii și secunzii să-și găsească propriul adăpost, oferindu-le și o reprezentare a ceea ce trebuie să caute! În fond, pentru a găsi ce căutăm, trebuie să știm ce căutăm, lărgindu-ne orizontul percepției și primind în ajutor experiența aproapelui! Așadar, cartea „Legendarele nave ale Căpitanului Squid”, scrisă și ilustrată de Éric Puybaret, surprinde în mod minunat nevoia omului de a-și afla o casă, indiferent de cât de palpitantă îi este peregrinarea prin lume.