Mirarea creată în jurul copiilor, dar și provocarea de a ne regăsi ca adulți în preajma lor, ne revelează adesea setea neostoită a acestora pentru întrebări. Curiozitățile sunt nenumărate și cuprind totul: universul, râurile, ramurile, dinozaurii sau insectele. Iar când s-au oprit din a scruta cu imaginația înălțimile și adâncurile, aceștia rup filigrane din contextul cotidian și se/ne întreabă: de exemplu, ce este școala? Șice răspuns poțioferi ghicitorii? Ei bine, deși omul mare, trecut printr-ale vieții, nu mai încearcă să(-și) afle ce este sau ce a fost școala, autorul Luca Tortolini și ilustratorul Marco Somà au dat ghes întrebării curioase și i-au cuprins înțelesurile descoperite într-o carte fabuloasă, intitulată tocmai așa: „Ce este școala?”.
Astfel, școala este o clădire cu pereți pavoazați, cu bănci și cu scaune. Aici regăsim fete, dar și băieți, care fac schimb de idei și de instrumente de scris, de pachețele și de numere de telefon, născând în juru-le prietenii. Școala presupune și prezența unui învățător sau a unei învățătoare, menit(ă) să ajute, să ghideze, să învețe; șisă descurce tainele istoriei, ale geografiei, ale matematicii ori ale muzicii. În unele școli, copiii plantează chiar și copaci și cultivă legume.

Din aceste rânduri putem intui, așadar, ce este școala. Dar dincolo de cadrul constitutiv, coagulat în jurul elementelor și al situațiilor enumerate, recunoaștem șiun discurs al semnificațiilor care întregește sensul prim și formal al noțiunii-cheie. Din acest punct de vedere, școala nu reprezintă numai un spațiu închis în care se aglomerează obiecte, ci este și un loc al deschiderii spre nou și al schimbării continue. Școala nu adună numai înfățișări și nume diferite, ci și personalități, trăiri și nevoi specifice, devenind sumă a tuturor diferențelor prin acceptarea și integrarea alterității.
Perspectiva asupra școlii,reliefată de Luca Tortolini,vizează și rolul dascălului, receptat nu doar ca furnizor de informații, ci și ca propagator al originalității, al frumuseții imaginației și al rolului pedagogic al greșelii. Menirea acestuia trebuie să transgreseze literalul materiilor predate și să le devină elevilor sursă de cunoaștere: a propriei ființe și a lumii, pentru a trăi în armonie cu tot ceea ce ne înconjoară.În plus, școala este privită ca un conglomerat de ideinecesar a fi răspândite și celorlalți, un loc minunat care alungă plictiseala și care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost cu siguranță imaginat și inventat. Școalaaduce laolaltă chipuri și universuri lăuntrice eterogene, sentimente și obiceiuri, aspirații și eșecuri, odată cu fiecare copil care-i trece pragul.
Mai mult decât atât, Luca Tortolini nu omite să schițeze și câteva dintre coordonatele vârstei maturității, punând-o în antiteză cu perioada școlarității. În sensul acesta, încheierea anilor de studiu devine sinonimă cu uitarea frumuseții lumii înconjurătoare,cu neputința de a maitrăi în armonie cu celălalt, iar trecerea anilor este direct proporțională cu frica de noutate și cu micșorarea orizontului de receptare al existenței. Astfel, adultul uită ceea ce a învățat la școală despregrandoarea ideilor sale, despre puterea imaginației,despre nemărginirea spațiului în care trăiește.