Poemele urmează acelaşi scenariu, cu puţine şi nesemnificative variaţiuni, care face farmecul acestei cărţi de citire şi recitire a poeziei şi evenimentului ce o poate naşte; este foarte acroşantă această alăturare a cotidianului nu o dată brutal cu feeling-ul, a relatării seci ori anecdotice despre ceea ce se petrece în Piaţa Publică cu ceea ce se închipuie în viziunile poetului. De aici, un acut sentiment al urgenţei de a reinventa (şi, deci, de a rescrie nu numai poemul dar şi) realitatea (obiect al muncii ziaristului) în real (spaţiu de evoluţie a poetului).

Ioan HOLBAN

judecată nepărtinitoare

Nu mă judeca
după culoarea ochilor tăi
mai bine judecă-mă
după lacrimile tale

nu mă judeca după asfinţit
mai bine judecă-mă
după trecerea nopţii

mai bine judecă-mă
după cât de adâncă e tăcerea
rostită de mersul aştrilor
pe bolta ochilor tăi

mai bine judecă-mă
după lacrimi
cum m-ai judeca
după sângele scurs
din rana răsăritului

lasă lumina să-mi fie
judecătorul
şi întunericul
dacă se va ajunge la spânzurătoare
să fiu atârnat de noapte
cum pedepsită este Luna
cum pedepsite sunt stelele
lasă-mă să fiu astru
pe bolta ochiului tău
pedepsit să fiu
condamnat fără împotrivire
să fiu

dar
nu mă judeca
după culoarea ochilor
mai bine judecă-mă
după lacrimi