Am obiceiul, bun, cred, de a reveni frecvent asupra textelor mele. Le revăd, le rescriu, încerc să nu le stric, nu sunt dintre aceia împotriva cărora nu se cade să ai dreptate. Textele din acest volum, în parte, au mai fost publicate, în parte nu, le reiau acum, le augmentez substanţial, pe cele mai multe le-am dublat, este şi motivul pentru care le reunesc în acest volum sub un titlu, cred, suficient de potrivit. Vorbesc despre locuri obscure nu numai din istoria filosofiei, despre tăcere, scriitură şi filosofie la Boethius, despre ce înseamnă „râs homeric” şi despre cum doar zeii pot râde astfel, despre un loc nediscutat, deşi foarte obscur, din cel mai clar şi distinct filosof, Aristotel. Mă opresc şi asupra unui paradox, felix culpa, ceea ce revine la a spune că dacă Adam nu ar fi păcătuit, Cristos nu ar fi venit, apoi la câteva chestiuni augustiniene care sfârşesc în spusa curiosa virgo semper in periculo. Cartea se încheie cu două texte care tratează alte ciudăţenii: dacă Hegel a fost francmason, şi Fenomenologia spiritului este organizată după grade masonice (33) şi, în fine, ocurenţe aparent nelalocul lor în textele unui matematician, logician şi filosof al procesului, Whitehead. Vorba lui Cristos însă, nimeni nu-i bătut în cuie! Şi din acest motiv, de la Iuda încoace orice sărut devine o afacere pe proprie răspundere. Concluzia? Eşti inteligent dacă nu crezi decât jumătate din ceea ce auzi; eşti înţelept dacă ştii şi care este jumătatea!

Anton ADĂMUŢ

*

Într-o firmă, la prânz, când angajaţii s-au întors la lucru după pauza de masă au găsit cu toţii un e-mail cu următorul mesaj: „Astăzi, colegul tău care te-a împiedicat de atâta timp să progresezi a murit. Dacă vrei să-ţi iei rămas bun de la el, vino în sala de conferinţe. Acolo este depus”. Oamenii intrau unul câte unul în sala în care pe masă era aşezat un sicriu deschis. Unii afişau tristeţe, alţii arătau curiozitate, cei mai mulţi se bucurau pentru că respectivul a murit. Dar, surpriză, în coşciug nu era un om, era o oglindă!

E.J. Smith, căpitanul vasului Titanic, scria cu cinci ani înainte de scufundarea celebrului transatlantic: „În toată carierea mea, n-am fost implicat niciodată în vreun accident demn de atenţie. În toţi anii petrecuţi pe mare, nu am văzut decât un vas aflat la ananghie. N-am observat vreo epavă şi nici nu am produs vreuna. De asemenea, nu m-am aflat în vreun necaz care să ameninţe cu producerea unui dezastru”.

Din acest motiv oamenii trebuie să fie mereu pregătiţi pentru a face faţă foarte puţin probabilului, în felul în care ar întâlni o lebădă neagră.