Găsesc că e remarcabilă o anumită şiretenie a poetului folosită în momentul deciderii titlurilor. De această şiretenie, depinde cîştigarea atenţiei cititorului şi implicit a sufletului său. (…) Atît de importanta cucerire a unui loc în memoria lumii se realizează, ca şi plăcerea acesteia de a răspîndi vestea întîlnirii cu o carte interesantă. (…) Nu se ştie niciodată cîtă trudă îl costă pe poet degajarea, tonul normal, firescul şi concizia unui poem, simplitatea lui care ţi se transmite ca o vinovăţie, ca o dureroasă prezenţă. (…) Nicolae Panaite nu este structural un cinic, ci un simplu şi foarte sensibil întristat.

Constanţa BUZEA

O poezie de o muzicalitate stranie scrie Nicolae Panaite (Norul de marmură, Ed. Cartea Românească, 1981 şi Alergarea copacului roşu,

Ed. Junimea, 1985). Nu este vorba de inefabilul versului minulescian, evocator de exotice escapade ale spiritului, nici de bolovănos-savantul ritm arghezian, ci mai curînd de un „aer” misterios, de o stranietate jucată pe scena vizionarismului fantast. Nicolae Panaite cultivă sonoritatea vibrantă, gravă ca substrat al unui discurs poetic concis, alegoric, ispitit de imagistica mitologică.

Traian T. COŞOVEI

Nicolae Panaite refuză acea suspendare a raţiunii, a simţurilor şi a voinţei ce precede extazul mistic şi căderea temporară în muţenie. Dumnezeirea este asumată sub chipul creatorului estetizant, al cosmotetului cu care orice făuritor de lumi fictive încearcă să rivalizeze într-un fel sau altul. Apropierea de sacralitate este tentată prin mijlocirea împăcării speculare cu sine însuşi, iar în acest sens este de remarcat profundul poem de parafrază a eminescienei Odă (în metru antic) (…). Estetizarea trece mai întâi prin izbăvirea de sine; lăudând luminătorul cuvânt divin, poetul nostru tinde, pe această cale, spre celălalt cuvânt miraculos, întemeietor de lumi. „Mistica” estetă dezvoltată aici nu poate fi acceptată decât ca un succedaneu al misticii propriu-zise.
Cu toate acestea, eul liric îşi desprinde curând tălpile din pasta groasă a cotidianului, consemnat fidel în aspectele lui saturniene, şi ajunge să plutească dedalic printre fiinţe şi lucruri, la rândul lor scăpate de sub controlul gravitaţional, într-un joc al ciocnirilor înălţătoare.
Vasile SPIRIDON