Cu Bătăuşa suedeză mi-am sublimat impulsivitatea în entuziasm pentru benzile desenate şi noile subgenuri ale literaturii ştiinţifico-fantastice, în reflecţii despre trolii noir-ului scandinav şi locurile comune din cultura populară a anilor ’90 – care se dovedeşte că nu a fost atât de benignă cum am crezut –, în puseuri de critică culturală şi comentarii referitoare la mereu problematica relaţie dintre libertatea artistică şi morală, în portretele unor profesori şi prieteni, în aprecierea autorilor preferaţi şi scepticismul faţă de înregimentările de orice fel.
Îi rămâne cititorului să decidă dacă agresiunile mele sunt de bun-simţ.
Alexandru BUDAC

O prejudecată stupidă, răspândită în cercurile noastre literare, susţine că prozatorii rataţi ajung critici. Nu ştiu ce i-a îndemnat pe colegii mei de breaslă spre critică – mă îndoiesc că există o motivaţie unică, universal valabilă –, aşa cum nu ştiu dacă şi în ce măsură am ajuns critic literar, dar ştiu sigur că am pornit la drum cu pasiune, fără frustrări legate de genul în care urma să mă produc. Absolvisem Filosofia, citisem mai multă critică străină decât românească, şi nu aveam sentimentul că aş fi în vreo competiţie, căci nu cunoşteam decât vreo trei-patru dintre literaţii Timişoarei. Am avut însă nişte ambiţii demolatoare.
Alexandru BUDAC