Am făcut de mai multe ori observaţia că, în societatea românească, tot binele şi tot răul pleacă de la şcoală. Mă confirmă într-un mod strălucit o carte recentă datorată lui Ioan-Aurel Pop, al cărei titlu l-a inspirat pe al editorialului meu, Veghea asupra limbii române […]. Istoric de profesie, preşedintele Academiei Române dovedeşte o cunoaştere exhaustivă nu numai a domeniului său, dar şi a istoriei limbii române. Ceea ce mi s-a părut cu deosebire remarcabil este faptul că autorului nu-i sunt străine fenomenele actuale care provoacă, ceas de ceas, zi de zi şi în proporţie de masă, degradarea limbii române. Competenţa în materie de istorie este cea care i-a sugerat, în majoritatea cazurilor, motivele profunde ale alterării vorbirii şi scrierii.

Nicolae MANOLESCU

Stimate Confrate, eşti un intelectual ales. Profesorul este dublat de istoricul înzestrat. Cunoştinţele îţi conferă o bază ştiinţifică solidă. Stăpâneşti temeinic şi poţi utiliza trei limbi de circulaţie internaţională şi alte două le poţi folosi practic. Ai o personalitate puternică şi o energie corespunzătoare. Eşti un istoric militant, dar totodată şi un organizator, un manager înnăscut, dornic necontenit de a zidi. Totdeauna în mijlocul problemelor, multiprezent şi în acelaşi timp înarmat cu tact şi cu măsură, deşi intransigent în acţiuni, ştii să le înfăţişezi într-un veşmânt de amabilitate firească. În ochii noştri, ai celorlalţi, te înfăţişezi cu un ton liniştit, dar întemeiat pe competenţă, şi-ţi susţii poziţiile cu fermitate, neşovăitor.

Dan BERINDEI

Ioan-Aurel Pop, veşnic de veghe, atent observator, istoric, cronicar şi analist sagace al prezentului, un prezent aflat într-o perpetuă raportare la un trecut identitar în pierdere de viteză în aceste decenii ultime, în care întreaga omenire parcă a luat-o razna.

Bedros HORASANGIAN