Majoritatea întâmplărilor narate de Constantin Cubleşan se petrec la hotarul dintre trecut şi prezent, în această „ţară a nimănui” (adică a noastră) unde se pun în oglindă racilele din timpul comunismului târziu cu cele ce au urmat în perioada post-decembristă. Demontând câteva dintre mecanismele istoriei societăţii noastre recente, proza scriitorului clujean ne determină să răspundem la o întrebare: este sau nu prezentul şi o formă a trecutului? Separate în mod evident sau confundându-se imperceptibil, trecutul şi prezentul pun în cumpănă ceasurile mari ale istoriei comune şi ceasurile de «buzunar» ale istoriei personale. Pe limita aceasta a axei temporale, personajele încearcă să-şi recupereze identitatea alterată în urma unor experienţe traumatizante şi relevante.

Vasile SPIRIDON

Prozator de îngândurată meditaţie, pentru care aventura de a fi e o experienţă apăsătoare, Constantin Cubleşan stăpâneşte cu abilitate şi aplomb arta naraţiunii. Romanul este romanul avatarurilor prin care un lucid „peregrin transilvan” investighează cu un anume reţinut surâs realitatea, mereu cu senzaţia că toate încercările pot fi un destin pierzător. Altminteri, fără a priveghea orizonturi funeste, el e, fireşte, pregătit a le întâmpina cu o privire vag-ironică, scrutătoare, ca şi cum ar intui miza profundă a unei povestiri încă necitită, intuind în adâncul ei o lumină de plumb. Nuanţele cenuşiului existenţei, examinate fără exuberanţă, un anume echilibru interior cu accente critice, vădesc posibilităţile de a analiza viaţa, fără a da reci diagnostice, fără a prescrie reţete infailibile.

Mircea VAIDA-VOIEVOD

Constantin Cubleşan este un ardelean pur sânge, molcom la vorbă, căutându-şi fără grabă propriul său nume, cam nepăsător la sunetele trâmbiţelor ce urcă şi coboară în stagiuni stele cu prenume şi le pune etichete pe frunte, calm ca o apă ce-şi vede înainte drumul pe care încă nu l-a străbătut, încrezător în munca sa şi în timp, deloc modern ca acei moderni al căror limbaj nu este altceva decât un şir de citate nedeclarate în subsol, liniştit, un ardelean liniştit, exact aşa cum cei care-i cunosc pe ardeleni ştiu cum arată şi ce înseamnă marea şi muta lor linişte.

Dumitru Radu POPESCU