Natura polemică a scrisului său nu vizează excluderile (…). Adrian Dinu Rachieru este, aici, în Banat – alţii spun, aici, în Moldova – una dintre speranţele înţelegerii întregului literaturii române de azi.

Cornel UNGUREANU

Adrian Dinu Rachieru nu este un fundamentalist, el nu practică ceea ce singur numeşte „canibalism axiologic”, nici nu crede în „retorica jelaniei”, el este doar un sârguincios observator al peisajului nostru literar. Locul lui nu este pe baricade, ci în mirador, de unde scrutează atent multitudinea de încercări ce au apărut după 48 sub titulatura de istorii literare.

Radu CERNĂTESCU

Putem accepta că dogma autonomiei esteticului (autonomismului) a fost o strategie conjuncturală, într-un context specific, sub bruiaj ideologic. Că a funcţionat ca „exorcizare”, salvând, cu fler impresionist, apartenenţa la modernitate. Că cenzura şi autocenzura (văzută drept „compromis mental”) au traumatizat lumea scriitoricească, fetişizând (izolând) esteticul, impunând coduri de lectură, alinieri, alterări. De unde şi pofta excomunicărilor în cruciada revizuirilor, pe fundament eticist, urmând directiva est-etică. Oricum, opera, supravieţuind, „se rupe” de creator; iar critica trans-estetică are un fundament estetic. Nimeni, credem, nu contestă igiena reevaluărilor. Dar orice discuţie începe de la nivelul estetic şi obligă la relectură.

Adrian Dinu RACHIERU