Tratat de interventii parentale validate stiintific
Pret de lista:
|
6500
|
Preț: |
5525 |
Reducere: |
975 lei (15%) |
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
- Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
„Cartea de față este primul tratat de intervenții parentale validate științific dedicat sistematizării cunoașterii științifice din acest domeniu de către experți recunoscuți, din cadrul marilor centre universitare din România, cu scopul de a-i ajuta pe specialiștii care doresc să ofere sprijin parental. Volumul își propune astfel să ofere ghidaj și trimiteri către protocoale de intervenție actuale și inovative, care pot să dezvolte eficient abilități parentale relevante pentru sănătatea mintală a copiilor.
Un alt deziderat al volumului este de a elimina divergențele și a face lumină asupra rolului validării științifice în selecția unor intervenții specifice de parenting.
În scopul facilitării lecturii, fiecare dintre capitolele cuprinse în volum are o structură unitară din punctul de vedere al formatului. Conținutul capitolelor îmbină de fiecare dată componentele teoretice cu cele practice, trecându-le printr-un filtru științific și incluzând referiri la protocoale validate științific relevante pentru tematica abordată, precum și la procedurile și metodologiile de implementare ale acestora. Cum ocupația de educator parental a fost introdusă recent în România, iar practicienii din acest domeniu pot veni din domenii conexe psihologiei, sperăm ca acest volum să reprezinte o resursă valoroasă care să ghideze practicile legate de intervențiile parentale.” (Oana David, Daniel David)