Frații Karamazov, ultimul roman al lui Dostoievski, nu reprezintă doar o reformulare a dilemelor care defines întreaga sa operă, ci răspunsul la chinuitoarea întrebare despre relația dintre o lume frământată de patimi, de dorințe imunde și echilibrul interior al personajelor cuprinse de frenezia negării nimicniciei propriei vieți. Alexei Fiodorovici, protagonistul acestei scrieri, se zbate între credința într-un Dumnezeu negat de toți cei din jurul său și refuzul ascezei, al mântuirii prin sacralizarea binelui; el parcurge lungul drum al unei singurătăți traumatizante, marcat de imposibilitatea împlinirii binelui. Un roman deopotrivă meditativ și filosofic, al cărui final imprevizibil depășește limitele tragismului convențional și pune la îndoială existența divinității.