Preț: | 14.00 lei |
Cod produs: | 476513 |
Autor(i): | Serafim Lappas |
Editura: | Editura Egumenita |
Anul aparitiei: | 2024 |
Nr. pagini: | 168 pagini |
Tip coperta: | necartonata |
ISBN: | 6422636006869 |
Categorii: | Religie, Ortodoxie, Crestinism, Povatuiri duhovnicesti, Carti |
Este neîndoielnic că viaţa de zi cu zi deseori ne întunecă privirea, făurind gânduri şi purtări automatizate. Banalul devine duşmanul prospeţimii şi originalităţii, rutina adversarul înnoirii, suprafaţa subminatoarea adâncimii. Între timp, atât luptele din noi cât şi presiunile exterioare insuportabile conlucrează la a făuri cinism şi pesimism. Sufletul se zbate să răsufle.
Autorul transformă viaţa cotidiană în câmp de aplicaţie a discernământului şi descoperirii adevărului. Şi a ales ca titlu al cărţii o presupunere, lăsându-l pe cititorul inteligent să răspundă la acest silogism. Eu scriu răspunsul meu:
Dacă Raiul există, acesta va trece prin adevăr. Autorul ne ia de mână pentru a ne călăuzi spre o surpriză: adevărul nu este doar cele ce se văd la prima privire.
Dacă Raiul există, avem nevoie de un ansamblu de cunoaşteri tehnice. Autorul ne indică tehnica cugetelor bune şi uimirea doxologică în faţa vieţii.
Dacă Raiul există, avem nevoie şi de ceilalţi acolo. Autorul se străduieşte să ne transmită o privire iubitoare de oameni şi plină de respect faţă de ceilalţi.
Fiindcă lucrarea despre Rai de aici începe. Şi, dacă Raiul în sens etimologic înseamnă grădină, ne va fi foarte greu să-l valorificăm vreodată dacă în prezent, când ni s-a dăruit, făurim în el locuri gloduroase şi jungle impenetrabile.
Printre pasajele foarte puternice ale cărţii am distins parafraza de la Elitis: „Oare cu câtă libertate ne-ai înzestrat, Dumnezeul meu, ca să nu Te vedem?”. Îi rog pe cititori să se gândească la adâncimea acestei constatări.
Modul în care ne vom folosi libertatea ne va îngădui să-L descoperim pe Dumnezeu sau ni-L va ascunde. Acela avea posibilitatea să ne acorde atât de puţină libertate, încât să-L vedem încontinuu. Însă această vedere a Lui ne-ar fi înăbuşit.
Multe din întâmplările cărţii au însuşirea comună de a descrie situaţii în care libertatea este limitată. Meşteşugul autorului ne învaţă cum să extragem concluzii mai adânci, uneori şi contrarii, din cele la care ne îndeamnă impulsul clipei. Căci cultura care ne înconjoară favorizează superficialitatea. Această carte este o călăuză plăcută şi adevărată pentru a evita superficialitatea.
Dar cel mai important este că ţinem în mâini şi un model tipărit al revelaţiei unui alt Dumnezeu, diferit de stereotipurile atât ale credincioşilor, cât şi ale celor indiferenţi. Al unui Dumnezeu care preferă să fim liberi, chiar dacă în felul acesta nu-L vedem.
Un Dumnezeu care ne sprijină neîncetat pentru îngrijirea grădinii din noi, chiar dacă noi refuzăm să-I atribuim Lui răsărirea florilor.
Un Dumnezeu care, dacă ţinem seama fie şi puţin de iubirea Lui, Îl vom găsi. De vreme ce Raiul există…
Protopresbiterul Vasilios Thermos
Psihiatru de copii şi adolescenţi
Profesor la Academia Eclesiastică Superioară din Atena
Cuprins
Prolog
Jocul
De câte ori
De astăzi
Zece minute de predică
Orice s-ar întâmpla
Spune-mi, mamă
Lozul
Să strângem cureaua
Un an şcolar bun, dascăle!
Vreau să te aud spunând asta
Iarăşi şi iarăşi
Se străduia, dar…
Un vis nebunesc
Priveşte-mă!
Nu-i nicio problemă
Dacă Raiul există
Preotul, studenţii şi frigăruile
Bunica Harula
Copiii orfani
Pentru Tine pot
Acum o să vezi
Fii foarte atent, tată!
Noaptea din Sâmbăta Mare
Dacă vreodată…
Va veni
Graffiti
Un alt fel de nevoinţe
Compunerea
Învăţătoraşul
Copiii dificili
Mult-râvnitul „bravo”
Învierea la nouă seara
Italianul
Te ascult, sinele meu
Când viaţa ne dă răspunsuri
Furia
Ţinându-se de mână
Tânărul homosexual
Crema de ciocolată
Maxim
Experimentul
Să nu uităm
Pentru totdeauna
Să vorbim
Îmbrăţişarea ta
Omul lui Dumnezeu
COMENZI:
⋅ Livrare si Plata ⋅Cum se comanda ⋅Contact |
PRODUSE:
⋅ Noutăți ⋅ Promoţii ⋅ Categorii |