Ida este o fetiță dintr-un sat, Lönneberga, din Suedia de demult. Fratele ei mai mare, Emil, este un năzdrăvan cum nu s-a mai pomenit, iar năzbâtiile sale l-au făcut vestit în sat și prin împrejurimi. Nu e de mirare că micuța Ida vrea să-i calce pe urme.

Dar cum se fac năzbâtiile? Idei nu îi e ușor, căci „năzbâtiile nu se născocesc“, zice Emil, ci doar se întâmplă și gata. Dar, ca frate mai mare și mai priceput ce este, pe Emil nu-l lasă inima să nu-i dea surioarei o mână de ajutor. Așa că poznele se țin lanț.

Inspirate dintr-un univers rural acum dispărut, poveștile cu Emil și Ida alcătuiesc una dintre cele mai iubite serii create de Astrid Lindgren și ne trimit cu gândul la lumea lui Tom Sawyer sau cea a lui Nică din „Amintirile“ lui Creangă — lumi calde, fericite și eterne ale copilăriei.

Ida nu putea pricepe de ce ei nu-i ieșeau deloc năzbâtiile, pe când Emil făcea o grămadă, așa că s-a dus să o întrebe pe Lina, fata în casă.
Dar Lina a izbucnit în râs:
— Tu, copiliță? Tu, care ești așa de cuminte? Cum să faci tu boroboațe? Astea-s doar de nasul șturlubaticilor ca Emil!
Atunci, Ida s-a dus la Alfred, rândașul.
— Vreau și eu în magazie! i-a zis ea.
Alfred s-a scărpinat încurcat în creștet. Ar fi vrut să o ajute pe Ida, dar cum? Nu era deloc ușor ce voia ea.
— Da’ de ce nu născocește Emil o năzbâtioară și pentru tine? a zis el.
— Năzbâtiile nu se născocesc, a răspuns Ida. Se-ntâmplă și gata. Numa’ mie nu.