„Dodo Niță: Dragă Ion, când l-ai descoperit pe Corto Maltese și când ai citit prima oară albumul Corto Maltese în Siberia? În franceză, sub acest titlu? Sau în italiană, cu prima denumire, Corte sconta detta arcana?

Ion Manolescu: Pe Corto, în anii ’70, în revista franceză Pif Gadget. Bineînțeles că, fiind copil, mi se părea complicat prin comparație cu Pifou sau Placid et Muzo. Cum poate aprecia un puști o bandă desenată realistă? Mai ales una simbolică, așa cum era „seria caraibeană” pe care Hugo Pratt a propus-o la Pif. Mult mai interesantă a fost întâlnirea cu albumul „siberian”. Târziu, prin 2000, când Pratt devenise unul dintre autorii mei preferați. Atunci am făcut rost de Corte sconta detta arcana în format italian (23x32 cm), splendida ediție cartonată din 1977 de la Milano Libri. Aveam în mână piesa de rezistență: un exemplar (numărul 1024 din 5000) al primei apariții. Îmi aduc aminte că am fost uimit de culorile alese de Anne Frognier: de o intensitate neobișnuită, dând un efect 3D personajelor și obiectelor. Paginile aproape că luau foc în vișiniu, carmin sau portocaliu, apoi totul se domolea în pasteluri perfect complementare. O simfonie cromatică pe care fosta parteneră de viață a lui Hugo Pratt a dirijat-o cu măiestrie. Dar tu, Dodo, cum l-ai descoperit pe Corto?

D.N.: Aventurile lui Corto Maltese au fost publicate în revista Pif Gadget, în serial, între 1970 și 1974. Eu sunt născut în 1964 și am ținut în mână primele Vaillant și Pif Gadget abia prin 1975–1976, de la colegi de școală. Îmi amintesc că nu prea mi-au plăcut rarele episoade cu Corto pe care le-am găsit acolo. Înainte de orice, nu le înțelegeam, mi se păreau prea filozofice și, la acea vârstă, nici nu stăpâneam limba franceză așa de bine (în școala mea, limba franceză se învăța din clasa a V-a). Apoi, desenul lui Pratt era prea schematic, prea epurat, incomparabil – mi se părea mie atunci – cu desenele aproape fotografice ale lui Cheret (Rahan) sau Marcello (Doc Justice). Abia pe la mijlocul anilor ’80 l-am redescoperit pe Hugo Pratt, având o șansă extraordinară să aflu că, la Universitatea din Craiova, unde am studiat Științele Economice, exista un lectorat francez, o bibliotecă formidabilă cu mii de cărți în limba franceză. Datorită revistei Pif Gadget, prinsesem gustul francezei și începusem să citesc și literatură în această limbă. Dar am avut uriașa bucurie să găsesc la lectoratul francez și sute de albume de benzi desenate. Printre acestea, mai multe din seria Corto Maltese. Primul album din serie pe care l-am citit a fost, îmi amintesc foarte bine, chiar Corto Maltese en Siberie. Până astăzi, el rămâne unul dintre preferatele mele, alături de La balade de la mer salée și La maison dorée de Samarkand. De ce? Probabil pentru că îmbină cel mai bine aventura cu istoria și romantismul și e mai puțin filozofic și abscons decât, de exemplu, Fable de Venise sau Les Helvetiques. Și apoi, în acest album, acțiunea se petrece majoritar la bordul unor trenuri blindate. Iar eu dintotdeauna am avut o… slăbiciune față de călătoriile cu trenul. De altfel, chiar am călătorit foarte mult pe calea ferată, de la București la Moscova și de la Craiova la Lisabona, ca să menționez doar destinațiile cele mai îndepărtate, la est și la vest.

I.M.: Adevărul e că albumul te „prinde” de la primele pagini. Amestec de ficțiune și realitate istorică, de dragoste și război, de aventuri senzaționale (devalizarea „trenului cu aur” al amiralului Kolceak) și discursuri neașteptate (anarhistul Rasputin făcând apologia furtului ca formă de circulație liberă a banilor – reinvestiți pe piață pentru acoperirea plăcerilor personale), albumul este unul dintre cele mai palpitante ale lui Hugo Pratt. Dacă Dostoievski și Hemingway ar fi scris împreună un roman, așa ar fi arătat.