Celor care flămânzesc după pâinea înțelepciunii, această carte le va fi masă duhovnicească, plină de nenumărate mâncăruri cerești, și de vor mânca din ele, nu vor muri, ci vor trăi în veac. Iar celor care însetează după apa cea dulce și plină de nectar a sfintelor tropare, ea le va fi izvor de miere curgătoare și bogat în ape, din care țâșnește pârâul duhovnicesc al ambroziei, care ne ridică din morți. Și, la urma urmei, celor care râvnesc să pătrundă înțelesurile duhovnicești și dumnezeiești ale sărbătorilor împărătești, această carte este rai înflorit, cu adieri dulci, plin de plante înmiresmate: nard, șofran, obligeană și scorțișor; plin de fructe dulci: curmale, rodii, nuci și poame cu coajă tare; și plin de felurite daruri cerești, care luminează mintea, încântă inima și înveselesc întregul om lăuntric. (Sfântul Nicodim Aghioritul)

Sfântul Nicodim este un sfânt mare mai cu seamă pen­tru viețuirea monahală, pentru trăirea unei vieți mistice, pentru exprimarea prin cuvânt a teologiei apofatice, pentru ca omul să poată face saltul spre cele de dincolo și să se strămute și să le vadă pe cele nevăzute și să le pipăie pe cele de neatins. Este un „ierofant“ care deschide înaintea noastră tainele împărăției cerurilor și toate cele pe care le-au simțit, le-au scris și ni le-au lăsat sfinții Bisericii. […] El le-a văzut pe toa­te câte sunt în cer și pe pământ, dându-ne posibilitatea să vedem și să înțelegem și noi „tainele cele din veac ascunse“ (Ef. 3, 9), toate câte nu le pot înțelege înțelepții și conducă­torii, dar le înțeleg pruncii. (Cuviosul Emilianos Simonopetritul)

Înzestrat cu o memorie ieșită din comun, îmboldit mereu de neliniștea curiozității pentru cunoaștere, dar învăluit și de generozitatea de a le împărtăși tuturor din comorile patristice explorate decenii la rând printre vrafurile de cărți și manuscrise din bibliotecile athonite, Sfântul Nicodim Aghioritul, ajuns deja la deplină maturitate duhovnicească și teologică, scrie spre sfârșitul vieții cea mai importantă operă a sa, Eortodromionul. Conștient de bogăția scripturistică, patristică și filocalică ascunsă sub glia cuvintelor imnografiei bisericești, dar și de lipsa unei exegeze în măsură să o scoată la lumină din cuferele ferecate ale exprimării concise și ermetice, proprie imnografilor, purcede la tâlcuirea canoanelor melodice scrise de Ioan Damaschin și Cosma Melodul pentru Utrenia sărbătorilor împărătești, imne ce reprezintă chintesența teologică a imnografiei ortodoxe.