Bine-cunoscut medievist, cu excelente contribuții în domeniul istoriei moderne și contemporane, Matei Cazacu se dovedește a fi și un povestitor cu mult umor. În dialogul cu Simona Preda, istoricul consacrat în Franța evocă slujitori importanți ai muzei Clio din România interbelică și comunistă (Petre P. Panaitescu, George D. Florescu, Constantin C. și Dinu Giurescu, Ion Nestor, Emil Condurachi, Dumitru Tudor, Mihai Berza, Andrei Oțetea, Dan Berindei, Ștefan Ștefănescu, Șerban Papacostea, Florin Constantiniu, Paul și Dan Cernovodeanu, Nicolae Stoicescu, Aurel Decei) și din străinătate (Marc Bloch, Alexandre Bennigsen, Jacques Le Goff, Pierre Chaunu, Albert Soboul).

Urmărit de Securitate, cel cunoscut în documentele poliției secrete drept „obiectivul «Englezul»” și-a lărgit orizonturile spirituale și intelectuale prin contacte cu diplomați și istorici străini. Iar legăturile cu lumea liberă l-au convins treptat să viseze la o carieră în afara țării. De la Paris, s-a alăturat reprezentanților vocali ai emigrației – Mihai Sturdza, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Mihnea Berindei, Vlad Socor, Marie-France Ionesco, Maria Brătianu, Sanda Stolojan, Theodor Cazaban, Nicolae Stroescu-Stânișoară, Vlad Georgescu – și a devenit, în anii 1980, unul dintre criticii duri ai regimului Ceaușescu, prin intervențiile sale la emisiunile posturilor de radio Europa Liberă, BBC, Vocea Americii și RFI.

Dezvăluind principalele sale teorii referitoare la câteva personaje istorice învăluite în mister, precum baronul Gilles de Rais (Barbă Albastră), domnitorii Vlad Țepeș (Dracula) și Ioan Basarab, cărturarul Antim Ivireanul, cancelarul rutean Iațco Tăutu (Toth), diaconul tipograf Dimitrije Ljubavić ori impostorul moldo-vlah Jean Michel Cigala din secolul al XVII-lea, Matei Cazacu aduce la viață o lume fascinantă.

„A fi și a scrie ca un istoric echilibrat înseamnă, în primul rând, consultarea și cântărirea, evaluarea tuturor izvoarelor scrise și / sau orale, pe de o parte, și a lucrărilor altor autori pe o temă dată, pe de altă parte. Faza următoare constă în definirea subiectului și redactarea întrebărilor pe care istoricul le va pune surselor. Intervine aici competența sa în aprecierea valorii lor: limba, natura lor (cronici, scrisori, documente oficiale, inscripții, monumente etc.), modul cum ne-au parvenit – originale, copii, rezumate – și, evident, valoarea lor istorică.” (Matei Cazacu)

„Pornind de la amintirile din Sinaia (cândva regală), mergând pe firul copilăriei, rememorând figurile pline de blândețe ale părinților și bunicului, primii ani de școală, colegii și prietenii de altădată, alegerea drumului de istoric, anii de facultate și de la institut, discuția alunecă apoi către abuzurile din perioada comunistă, către dificultățile întâmpinate de un tânăr cercetător, către riscurile pe care și le asumă când decide să plece din România, către persecuțiile asupra familiei rămase în țară și se încheie cu activitatea publicistică remarcabilă, cu implicarea civică de la posturile de radio din diasporă, cu apropierea de soții Lovinescu și cu vocea pe care a reprezentat-o cu mult curaj și eleganță de la Paris. Firul conducător al dialogului a fost marcat de pasiunea pentru profesie, dragostea față de familie și față de România, respectul pentru valorile democrației și libertatea de exprimare.” (Simona Preda)