Explorarea relevanţei investigării activităţii regizorale a lui Mircea Săucan în contextul arhivelor Securităţii româneşti este de o importanţă capitală pentru elucidarea mecanismelor subtile prin care cinematografia, în perioada comunistă, a fost modelată şi influenţată. Într‑o eră definită de controlul strict exercitat de Securitate, acest organism omniprezent a implementat un sistem vast de supraveghere, apelând la o reţea extinsă de informatori şi la metode avansate de interceptare a corespondenţei şi conversaţiilor private. Această realitate a determinat un climat de omniprezenţă a supravegherii, care a fost impregnat în întreaga societate românească, modelând nu doar comportamentul cotidian al indivizilor, ci şi exprimarea artistică. (din „Introducere”)