Am început să fac fotografii la vîrsta de 14 ani. […] Se pare că am deprins compoziţia făcînd mai întîi fotografii alb-negru. Apoi am început să recunosc puţin frumosul. Mult mai tîrziu şi împotriva voinţei mele m-am apucat de fotografii în culori, cînd am fost rugat să le fac pentru o publicaţie. Fotografiile în culori sunt un teatru de culori. Cum spunea Goethe, toate culorile sunt vectori între alb şi negru. Ele se întreţes unele cu altele într-un fel subtil, pentru a pune în scenă un spectacol minunat. Ele compun poeme. Goethe spunea că ele apar în colaborarea dintre frumuseţea naturii şi simţul omenesc al vederii. Fac fotografii în România de 50 de ani. Sunt foarte atras de frumuseţea naturală şi de frumuseţea din sufletele oamenilor. Oamenii din România dau mereu o compoziţie de o formă minunată. […]

În acest album, am introdus cîteva fotografii pe care le-am utilizat înainte de mai multe ori. Unul dintre exemple e o fată care stă pe un deal păstorind o turmă. Am făcut această fotografie în urmă cu 25 ani. Fata spunea că dorea să devină un copac imens pe ale cărui crengi şi ramuri să se poată odihni multe păsărele. Apoi a strigat cu vocea ei adorabilă la oi: „Hai la mama!” Am fotografiat fata şi ea ajunsese să fie fixată ferm pe film. De fiecare dată cînd mă uit la această fotografie simt o emoţie puternică. Emoţiile n-au limite. Fata trăieşte pe filmul care îmi păstrează emoţiile. De fiecare dată cînd o privesc simt o senzaţie nouă. Mişcarea e statică. Mă simt mereu inconfortabil cînd văd acest conflict dintre tristeţe şi frumuseţe. […] Cînd fac o fotografie, mă confrunt cu obiectul şi cu compoziţia generală. Apăs butonul declanşatorului cînd vine momentul potrivit şi după ce am luat în considerare mulţi factori: formele copacilor, moţăiala păsărilor, lumina, unghiul şi direcţia vîntului. Fac tot ce pot pentru a potrivi culorile din natură şi cele din sufletul meu. […]