„Voiam să încep această scurtă prezentare prin semnalarea originalității poeziei Mihaelei Roxana Boboc, dar mi-am dat seamă că risc să comit un pleonasm. După cum ne reamintește Martin Amis, poezia este originalitate. La limită, poeții sunt originali sau nu sunt. Iar poeta noastră este. Asta nu înseamnă că nu frecventează o arie tematică în comun cu ceilalți poeți – în fond, temele zise poetice sunt limitate numeric -, că nu apelează la tehnici cunoscute sau că nu putem percepe imagini din registrul general al poeziei.

Poezia nu-și afirmă originalitatea prin răspunsul la întrebarea „ce” – ce folosește -, ci prin răspunsul la „cum”. Acest „cum” îi conferă originalitatea. în fapt, poeta oscilează între melancolia de subtext și pregnanța formulelor, adesea în registrul dur, dar și mai interesant mi se pare jocul cu timpul, tensiunea dintre timpul calendaristic – sunt numeroase mărci ale acestuia în poeziile sale – și timpul care scapă calendarului și căruia nu îi putem scăpa, pe care îl putem numi timp universal.

Așa să nu iubiți! sună titlul volumului și am senzația că este în răspăr, ironic. De multă vreme n-am citit un volum atât de provocator. Ba chiar discret provocator, ca să închei cu un fel de oximoron!” Liviu Antonesei