„Aceste texte ale canoniștilor bizantini prezintă o etapă de dezvoltare a structurilor canonice bisericești după Marea Schismă, dar și o traiectorie a realităților canonice anterioare. Cu toate acestea, interpretările respective nu sunt doar piese într-un mozaic istoric, ci arată un mod de dezvoltare a vieții eclesiale și o mărturie a tradiției canonice raportate la un context istoric particular.

Această perioadă reprezintă, după cum vom vedea, un moment important în cristalizarea elementelor canonice, liturgice sau dogmatice în Biserica Ortodoxă. Prezentate într-o formă mai simplă, aceste interpretări au în vedere o etapă a dezvoltării gândirii canonice ortodoxe, reprezentând, concomitent, o deschidere de drum care va avea o prelungire în întregul mileniu al doilea de existență creștină, chiar și până astăzi.

Totodată, putem constata că doar după câteva sute de ani s-a simțit necesitatea unor interpretări ale canoanelor în tradiția bizantină. Acești exegeți sau comentatori au dobândit autoritate canonică aparte în izvoarele dreptului canonic actual. Din acest punct de vedere, secolul al XII-lea poate fi considerat un secol de referință pentru dreptul canonic ortodox, prin lucrările care au rămas de la cei trei canoniști bizantini: Alexios Aristenos, Ioan Zonaras și Teodor Balsamon.”

Pr. Răzvan Perșa