A scrie roman istoric, mai cu seama astazi, inseamna sa iti asumi un risc major. Cu atat mai mult atunci cand alegi a te hazarda sa abordezi o asemenea tema precum aceasta din romanul de fata. A elabora o fictiune literara despre viata lui Stefan cel Mare si Sfant nu e deloc usor, mai cu seama ca au ramas pagini nepieritoare de Sadoveanu si Iorga in acest sens. E cu atat mai de apreciat modul prin care autorul a gasit modalitatea de a se indeparta, inteligent, de modele uriase numite mai sus, delimitand si alimentand un spatiul al imaginarului extrem de generos, tocmai prin necunoastere. Iar absenta unor divagatii inutile demonstreaza ca Andrei Breaban a deprins, intr-o complementaritate salutara, lectia istoriei si lectia fictiunii literare, topindu-le intr-o materie originala, asemanatoare cu aceea din care au pornit romanele cavaleresti, candva, apoi replicile lor pornite de Walter Scott, Sienkiewicz, Sadoveanu, mai tarziu, atunci cand acesti mari autori au inteles sa reimagineze, in contexte de mare originalitate artistica, povesti ce au fermecat mereu. Tocmai de aceea (ca si din multe alte motive) salutam cu interes aceasta aparitie editoriala, urandu-i succesul cuvenit.