„… Ei bine, toate acestea vin dintr-o copilărie literară – e-adevărat, cam prelungită, dar asta pentru că ne-am obligat s-o mai trăim încă o dată, altfel, fără tutelă ideologică și fără supraveghetori, uneori ștrengărește, ceea ce nu ne-a împiedicat să apărem, intermitent, cu o morgă academică pe față. De la fiecare dintre aceşti oameni am învăţat cîte ceva, dar mai ales că prietenia este valoarea care se confruntă permanent cu instinctul de conservare a caracterului, a recalcitranţei structurale a individului. La Mircea V. Ciobanu, de exemplu, admir geniul speculaţiei nonşalante şi curajul spunerii lucrurilor pe şleau; la Maria Şleahtiţchi – investiţiile diplomatice inclusiv în lucruri a căror miză mie îmi scapă; la Anatol Moraru – darul de a fi mereu în vervă şi de a cîştiga o bătălie pierdută cu o glumă; la Adrian Ciubotaru – dorinţa de a învăţa şi lucrurile care nu-mi plac, dar şi înverşunarea de a nu te clinti din convingerile intime; la Gheorghe Popa – faptul de a fi sociabil fără ostentaţie şi de a lega cu o singură săgeată intenţia de o ţintă invizibilă pentru ceilalţi; la Ghenadie Nicu – devotamentul fanatic pentru precizia dicţiunii, fie şi în înalta, dar mereu literara ei artificiozitate; la Lucia Ţurcanu – arta discreţiei şi demnitatea cuminţeniei; la Raisa, bineînţeles că Leahu – admir, consternat, capacitatea de a-şi duce, eroică, toate proiectele şi de a mai avea grijă şi de ale mele: contestându-le şi culegându-le, reculegându-le şi aşteptându-le, stoică, forma definitivă.”

Nicolae LEAHU

Poezia este neliniștea care ne umanizează, ar fi suficient s-o trăim… Noi o mai și transcriem… Suntem tautologici și nu-i nicio scăpare. Singură vanitatea mai salvează ceva din ruinele conștiinței…

Nicolae LEAHU