[...] Grădinile Bucureștilor se înscriu și ele în poetica urbană macedonskiană. Rondelul rozelor din Cișmegi, de exemplu, ilustrează fericitul mariaj dintre vizual și olfactiv, purtând pecetea „corespondențelor” baudelairiene. Paleta cromatică strălucitoare trimite spre estetismul profesat de Macedonski, iar ascensiunea florală, reflex metonimic spațial al „avântului” interior, spre energetismul care îl caracterizează : „De flăcări, de aur, pembè, argintate,/ Nebună orgie de roze oriunde,/ De bolți agățate, pe ziduri urcate,/ Și printre frunzișuri de pomi ce le-ascunde”. (p. 509) Numele grădinii publice „Cișmigiu”, descrisă de Macedonski în versurile sale, vine de la cuvântul „cișmea” (substantiv de origine turcă, „çeșme”). Istoria locului spune că altădată se găsea aici o cișmea, iar în apropiere locuia marele cișmegiu Dumitru Siulgi-bașa. Amenajarea parcului se va realiza în 1847, sub coordonarea arhitectului peisagist Wilhelm Mayer, urmat de „admirabilul maestru-grădinar” Répon, evocat de Macedonski în acest rondel : „Un neamț a fost magul grădinei uitate./ Răpit fu de visul cu tainice unde,/ Și dându-le viață ce-n suflet pătrunde,/ Lăsatu-le-a-n urmă, în roze-nchegate,// De flăcări de aur, pembè, argintate” [...].
(Bucureștii lui Macedonski)