Vieţile sfinților sunt cele mai iubite lecturi ale cre­din­­cioșilor. Viața cuviosului Gheorghe Karslidis ne întă­reşte, ne oferă leacurile de trebuință pentru vindecarea de patimi, ne călăuzeşte fără înşelare pe calea îndumnezeirii şi ne învaţă cum poate omul să se facă asemenea lui Hristos. Cuviosul Gheorghe L-a iubit cu toată puterea pe Domnul și, urmând din tinereţe calea cea strâmtă şi anevoioasă și trecând prin multe întristări, s-a învrednicit a primi cununa cea bună a mărturisirii de la Mântuitorul Hristos. Cuviosul Gheorghe priveghea mereu, liturghisea cu zdrobire de inimă și evlavie; spovedea scoţând la iveală bolile ascunse ale inimilor, tămăduia bolile sufletești, întărea creștinii cuprinși de frică, sporindu‑le credința. A fost un adevărat dar trimis de Dumnezeu în acele vremuri grele. Neobosit și cu un zâmbet discret, îi primea și îi asculta cu răbdare pe toți care veneau cu o pocăință sinceră, dornici de a primi învățătură. Dădea fiecăruia sfaturi potrivite și duhovnicească merinde pentru a‑și continua lupta, îndepărtând durerea din inimile celor întristați într‑un fel pe care el singur îl știa, întărindu‑i duhovnicește și sufletește, astfel încât să poată pune din nou început bun.

„Duminică dimineața ne‑am trezit pentru Dum­nezeiasca Liturghie. Cu harul Preabunului Dumnezeu, gheronda era din nou în întregime luminat, strălucea. Nu vă pot descrie cele ce am văzut. Zbura! Nu pășea pe pământ. Stăteam în spatele pangarului, privind altarul și icoanele de pe iconostas. Am văzut‑o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu cu lacrimi în ochi. Nu‑mi puteam crede ochilor... M‑am uitat din nou la icoană. Lacrimile continuau să curgă. Nu am spus însă nimic nimănui. Părintele liturghisea, dar se afla, fără doar şi poate, în altă lume. Nu era pe pământ... Strălucea... și totul în jur era luminos.”